Ultima „realizare“ a lui Daniel Florea este de a-și asocia imaginea cu Moș Crăciun – STIRI.PLUS


Ești locuitor mai vechi sau mai nou al orașului Otopeni? Sigur ai nevoie să te deplasezi în oraș, între cartiere sau către București, zilnic sau de mai multe ori pe săptămână. E posibil să preferi să te deplasezi cu autoturismul personal, dar poate nu ai această posibilitate și depinzi de transportul public. Te simți în siguranță când folosești Linia albastră sau autobuzele care asigură legătura cu Bucureștiul? Am testat, pentru dumneavoastră, această posibilitate și am constatat că lucrurile nu stau foarte bine.

Ne-am bucurat că liniile expres și liniile de transport regionale s-au înmulțit și s-au achiziționat autobuze noi, ceea ce înlesnește accesul spre centrele comerciale sau în capitală. Dar stația a rămas la fel și pietonii așteaptă autobuzele în condițiile din fotografie.

Zece minute de așteptat în stație presupun o porție serioasă de gaze de eșapament, de zgomot și, mai ales, riscul de a fi oricând lovit de o manevră greșită a unui șofer neatent sau de autovehiculele ce încearcă să depășească autobuzul staționat pe prima bandă. Nu există nicio retragere a drumului și se așteaptă autobuzele la buza trotuarului. Da, există posibilitatea de a sta înghesuit sub o copertină modestă atunci când plouă sau ninge și ai de unde să cumperi un covrig, o plăcintă sau o cafea să îți treacă mai repede timpul, dacă nu te deranjează mașinile ce vâjâie pe lângă tine (viteza legală permisă pe acest sector este de 70 km/oră).

Soluțiile în acest caz ar putea fi următoarele: În conformitate cu legislația privind regimul drumurilor nr. 198 din 9 iulie 2015, stațiile pentru oprirea autovehiculelor care asigură transport de persoane se amplasează, amenajează și semnalizează prin grija autorităților administrației publice locale. Având în vedere interesul major de a oferi siguranță utilizatorilor de transport în comun, Primăria Otopeni, împreună cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR, administratorul DN1) trebuie să găsească o soluție tehnică. Aceasta ar putea fi desproprietărirea în interes public a unei mici suprafețe de teren adiacente trotuarului și amenajarea unei alveole sau unei bretele care să deservească stația.

Stația ar putea arăta așa, iar comerciantului afectat i s-ar putea oferi un spațiu modern în respectiva alveolă:

Situația devine cu adevărat gravă în cazul Stației STB DNCB spre București, unde accesul locuitorilor din cartierul Odăi la stația din sensul de mers spre București se face prin traversarea căii ferate și pe o trecere de pietoni, la nivelul centurii.

În sectorul respectiv se circulă cu viteză mare, iar condițiile de vizibilitate pentru șoferi și pietoni sunt, adeseori, precare. În ultimii ani au avut loc mai multe accidente mortale la această trecere de pietoni, iar apelurile disperate ale cetățenilor afectați s-au soldat doar cu promisiuni.

Situația este în mâna CNAIR care a promis, în repetate rânduri, construcția unei pasarele pietonale, dar, probabil, s-a încurcat în procedurile de atribuire. E clar că viața unor oameni nu poate fi pusă în balanță cu niște proceduri birocratice și că se impun măsuri urgente.

În ceea ce privește Linia albastră, există mai multe nereguli în ceea ce privește siguranța pasagerilor. Amplasarea stațiilor în locuri necorespunzătoare: pe trotuare înguste, la marginea carosabilului sau pe carosabil, în dreptul unor spații prevăzute pentru parcarea autovehiculelor. Carosabilul nu este prevăzut cu marcaje de stație de autobuz, conform Codului rutier. În lipsa unui marcaj corespunzător de stație, oprirea sau staționarea oricărui autovehicul este permisă și nesancționabilă, ceea ce pune în pericol pasagerii care urcă și coboară în stațiile respective. Vezi mai jos stația Primărie spre DN1.

Lipsesc trecerile de pietoni în dreptul stațiilor. Exemplul cel mai ilustrativ este stația Steaua Roșie (sensul spre Tunari), care este amplasată într-o intersecție în cruce. Strada 23 August face o curbă mică în acel sector, iar traversarea ei este o aventură. Sunt afectați foarte mulți elevi care locuiesc în cartierul Golden Residence și folosesc transportul în comun când revin de la școală, dar și numeroșii locuitori ai străduțelor accesibile prin Steaua Roșie.

Nici chiar acolo unde există posibilitatea amenajării unor alveole pentru stații, ele nu există (stația Calea București nr 64), pasagerii fiind obligați să aștepte pe trotuarul îngust adiacent DN1.

La trei ani de la înființare, Linia albastră pare a fi într-o situație de provizorat, cu facilități improvizate. Această situație de provizorat nu produce doar disconfort, ci ridică probleme de siguranță a pasagerilor, pentru care autoritățile locale sunt responsabile.

Dar există măsuri care pot și trebuie luate de urgență: Amplasarea și amenajarea stațiilor Liniei albastre, astfel încât acestea să nu pună în conflict deplasarea, oprirea sau staționarea autovehiculelor cu fluxul de pasageri. Împreună cu serviciile Poliției și ale Consiliului Județean Ilfov, proprietarul DJ 100 (strada 23 August), trasarea de marcaje rutiere conforme Codului rutier pentru stațiile Liniei albastre și pentru trecerile de pietoni din dreptul stațiilor.

Împreună cu tine, otopenar vechi sau nou, îndrăznim să credem că putem deveni un oraș prietenos pentru șoferi și pietoni deopotrivă. Ridicăm probleme și sugerăm măsurile pe care Primăria Otopeni le poate promova, chiar dacă nu sunt exclusiv în sarcina ei. Siguranța cetățeanului este un drept fundamental pe care autoritățile locale au datoria să îl ocrotească și asigure.

* Material de Septimia Dobrescu, membră a Biroului CL Otopeni





Source link

You May Also Like

About the Author: codvali

Lasă un răspuns

shares