Specialiștii îți recomndă cum să te pregătești…



Dacă știi să mergi pe bicicletă și vrei să faci din această activitate un antrenament mai serios, atunci citește în continuare articolul nostru.

Rezistența și lungimea unei plimbări depind de vârsta și pregătirea fizică a fiecăruia, dar și de cum te alimentezi, astfel încât să poți presta la capacitate maximă.

Pentru începători (două ore sau mai puțin)

Dacă abia acum ai început să mergi pe bicicletă, este recomandat antrenamentul pe intervale, adică să pedalezi o vreme și să mergi apoi pe lângă bicicletă o bucată, după are să o iei de la capăt, pentru a fi activă mai mult timp, dar de fapt a face destul de puțin efort. Este vorba despre un antrenament mai lejer, dar care nu te va osteni și speria din prima, deoarece dacă dai tot ce poți din prima, îți vei pierde motivația și nu vei dori să revii prea curând, fiind însoțită de febră musculară, întinderi sau rupturi de ligamente și tendoane datorate unei slabe încălziri și epuizării fizice.

Pentru o plimbare de două ore sau mai puțin nici măcar nu este nevoie să-ți modifici dieta, ci doar să ai parte de un mic dejun sățios și să bei apă ca în mod normal, pentru a avea energie, fără însă a simți nevoia de a te duce la toaletă în mijlocul drumului. Hidratează-te totuși cu câteva zile înainte și echipează-ți bicicleta cu un suport de bidon pentru drum. În plus, ai grijă ca ultima masă pe care o iei să fie cu cel puțin jumătate de oră înainte de a te urca pe bicicletă, pentru a da organismului timpul necesar să digere și eventual ia-ți la tine o gustare, dacă ai impresia că ți se va face foame pe drum.

Antrenament de nivel mediu (două până la patru ore)

Aici se aplică totul de la punctul anterior, cu mențiunea că se pune mai mult accentul pe nutriție și hidratare, pentru că îți dorești ca organismul tău să reziste mai mult. În acest caz trebuie să consumi alimente mai sănătoase și în loc de sandvișuri cu pâine albă și mezeluri să mănânci cereale integrale, de exemplu, deoarece acestea conțin carbohidrați ce îți vor prelungi perioada cu energie. De asemenea, ai putea să adaugi mai multe proteine micului dejun și să sari peste cafea, care îți dă doar un imbold trecător de energie. Eventual îți poți lua la pachet termosul cu cafea, din care să bei câte puțin la fiecare oprire de pe drum, dacă intenționezi să faci opriri. Iar în ghiozdan poți adăuga o caserolă cu fructe tăiate sau o pungă cu baby morcovi. În schimb, dacă vrei să participi la o competiție, ia în considerare ideea de a bea cel puțin 500 ml apă plată pe oră și să ronțăi ceva la fiecare 30 minute, ca să menții constante nivelul energiei și glicemia.

Drumuri lungi (peste 4 ore)

Pentru un drum foarte lung, este obligatoriu să mănânci bine acasă, dar nu foarte mult, ca să nu ți se facă rău și să nu-ți vină mâncarea înapoi în timp ce pedalezi. Pe drum trebuie să ai la tine mici gustări sănătoase, cum ar fi batoane energizante și un mix de fructe uscate cu semințe. În plus, pentru că acum reziști mai mult, e bine să ai și un baton proteic, care să-ți suțină mușchii și eventual să-ți faci un sandviș cu pâine integrală, cremă de brânză, felii subțiri de avocado și poate chiar o felie de șuncă, pe post de masă pincipală, deoarece pe distanățe lungi nu mai este vorba doar de aportul de carbohidrați ci și despre proteine, care te ajută să te refaci chiar în timp ce mergi sau pedalezi.

După orice fel de plimbare, grija ta principală ar trebui să fie hidratarea, pentru care se recomandă apa plată sau un shake proteic, plin de vitamine și minerale, care de altfel, te vor împiedica să poftești la ciocolată sau fast-food, deci rămâi mereu activă, mănâncă sănătos și hidratează-te, dacă vrei să ai cele mai bune rezultate în materie de sport.

loading…





Source link

You May Also Like

About the Author: codvali

Lasă un răspuns

shares