Primele declarații ale Roxanei, Prințesa Ardealului, despre faptul că este însărcinată cu Rusu de la „Puterea Dragostei”


Cântăreața de muzică de petrecere Roxana Rotar, cunoscută drept Prințesa Ardealului, este însărcinată cu Florin Rusu de la Puterea Dragostei, iar de curând a făcut marele anunț.

Cu toate că atunci când a aflat era despărțită de Rusu de la Puterea Dragostei, cei doi s-au împăcat în urma veștii că vor deveni părinți.

Aceasta a vorbit pentru prima dată despre sarcină, precizând că a fost luată prin surprindere, dar și-a dorit copil, mai ales să fie băiețel.

„Totul a fost pe neașteptate m-a luat prin surprindere, chiar m-a șocat un pic. Nu a fost ceva plănuit, pur și simplu s-a întâmplat.

Sunt bucuroasă că voi deveni mamă pentru prima oară și mă bucur că va fi băiețel, îmi doream ca primul copil să fie băiat.

Am păstrat totul secret spre binele copilului, am vrut să mă asigur că totul e ok și că bebe este perfect sănătos. Cred că orice femeie ar fi făcut la fel, s-ar fi gândit la binele copilului.

Lui Florin nu i-a venit să creadă când l-am anunțat, dar s-a bucurat foarte tare, fiind primul copil, este o binecuvântare de la Dumnezeu!”, a mărturisit Roxana, Prințesa Ardealului.

Cei doi viitori părinți au ales deja numele fiului lor care urmează să vină pe lume: Dominic Rusian.

„Mereu mi-am dorit băiețel. Mă gândeam la un copil, doar că voiam să rămân gravidă mai târziu. Dar asa a fost să fie de la Dumnezeu.

Băiețelul se va numi Dominic Rusian. «Dominic» este de origine latină și înseamnă «lord», «aparține lui Dumnezeu», iar «Rusian» este un nume rusesc, care înseamnă «conducător».

Florin este la origini slovac și se aseamănă cu limba rusă. N-am vrut ca băiețelul să poarte un nume comun, am vrut ceva special, și să semnifice ceva puternic.

Mi-aș dori să ajungă artist, la fel ca și noi, dar acum în funcție de ce va alege și copilul. Îl voi sprijini și iubi toată viata, este prea devreme să vorbesc despre asta acum!”, a adăugat aceasta…

Sursa: wowbiz.ro





Source link

You May Also Like

About the Author: codvali

Lasă un răspuns

shares

Continuând să utilizați site-ul, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Mai multe informatii

Setările cookie de pe acest site sunt setate să permită "permiterea modulelor cookie" pentru a vă oferi cea mai bună experiență de navigare posibilă. Dacă continuați să utilizați acest site fără a modifica setările cookie-urilor sau dați clic pe "Acceptați" mai jos, atunci sunteți de acord cu acest lucru.

Close