Perspectiva ratingului României a fost trecută la “negativ” de către Standard & Poor’s |


In Stiri de actualitate din Romania
curs marketing online



Agenția de evaluare financară Standard & Poor’s (S&P) a înrăutăţit perspectiva ratingului României de la stabilă la negativă, din cauza creşterii deficitului. De asemenea, agenția a confirmat calificativul “BBB-/A-3” pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută şi în monedă locală.
“Abaterile cauzate de cheltuielile masive ale fostului guvern au forţat actuala conducere a României să revizuiască obiectivele fiscale pentru 2019 şi 2020, pe fondul încetinirii economiei. Planificatele majorări de pensii şi salarii vor contribui la adâncirea deficitului de cont curent deja substanţial inclusiv în 2020”, potrivit raportului S&P.
Deşi agenţia se aşteaptă ca anul viitor să demareze un proces de consolidare fiscală semnificativă, structura rigidă a bugetului şi volatilitatea mediului politic reprezintă riscuri faţă de această ipoteză. Prin urmare, Standard & Poor’s a decis să revizuiască perspectiva ratingului României de la stabilă la negativă şi să confirme calificativul “BBB-/A-3” pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută şi în monedă locală, se arată în comunicat.
“Înrăutăţirea perspectivei ratingului reflectă riscurile la adresa stabilităţii economice şi fiscale a României dacă autorităţile nu reuşesc să stabilizeze şi să consolideze strategia bugetară, inclusiv în urma planurilor de a implementa noi majorări de pensii de anul viitor”, apreciază S&P.
De asemenea, S&P avertizează că ar putea revizui în scădere în următoarele 24 de luni ratingurile României, dacă dezechilibrele fiscale şi cele externe continuă să se adâncească şi persistă mai mult timp decât estimează în prezent agenţia. Potrivit acesteia, absenţa consolidării fiscale are ca rezultat o datorie publică şi externă mai ridicate decât previzionează în prezent agenţia. Lipsa sincronizării politicii economice are drept consecinţă, printre altele, o volatilitate sporită a cursului de schimb, cu potenţiale repercursiuni negative asupra bilanţurilor din sectorul public şi cel privat, se arată în documentul citat.

Daca esti interesat de promovare pe acest site sau doresti o campanie de advertoriale complexa, www.SeoPower.ro este solutia de care ai nevoie.





Source link

You May Also Like

About the Author: codvali

Lasă un răspuns