Culiță Sterp, așa cum n-a mai fost văzut vreodată: ”Fericirea înseamnă timp” | Showbiz intern


Culiță Sterp este unul dintre cei mai apreciați artiști de muzică de petrecere de la noi, iar cântărețul are săptămânal zeci de concerte. Deși aleargă în toată țară și face mii de euro, tânărul nu se simte fericit. 

Culiță Sterp petrece ore în șir conducând la volanul bolidului de lux în drum spre concertele pe care le are în țară, însă deși iubește foarte mult ceea ce face, cântărețul nu se simte neapărat fericit. ”De dimineață și până seara alergi într-una după bani, dar vine o zi când fericirea înseamnă timp și-nseamnă ani”, a scris tânărul pe contul său de socializare la o poza la care pare destul de abătut și îngândurat. 

Tânărul cântăreț are parte de o carieră de succes, dar de o viață destul de controversată. În urmă cu ceva timp a divorțat de cea care i-a fost soție, Carmen de la Sălciua, dar s-au împăcat de puțin timp. Totuși, surse din partea cuplului au dezvăluit că cei doi s-au despărțit, dar acest lucru nu a fost confirmat încă de Carmen sau de Culiță

Drama pe care Culiță Sterp o vrea uitată

Chiar dacă totul pare bine și frumos în viața lui Culiță Sterp, cântărețul a trecut printr-o perioadă grea. Acesta a fost implicat în urmă cu ceva timp într-un accident, alături de frații săi. Tânărul a adormit la volan și astfel ar fi putut produce o mare tragedie

„Am avut un accident toți patru, acum cinci ani. Veneam de la mare cu microbuzul nostru…Eu conduceam, pe acolo aproape de casă, la vreo 15 km aproape de casă m-a luat somnul…s-a întâmplat, am dus mașina în cap acolo într-un șant, dar am avut noroc mare. Un băiat și-a rupt piciorul, s-a lovit rău la cap, dar am avut noroc că ne-a scăpat Dumnezeu cu bine din tot. Mama era distrusă, era singură acasă…a anunțat-o cineva că am făcut accident, iar ea se ruga măcar unul să mai fie în viață, pentru că cineva i-a spus că a fost foarte grav”, a povestit Culiță Sterp, pentru „Agenția VIP” în urmă cu câteva luni.  





Source link

You May Also Like

About the Author: codvali

Lasă un răspuns

shares

Continuând să utilizați site-ul, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Mai multe informatii

Setările cookie de pe acest site sunt setate să permită "permiterea modulelor cookie" pentru a vă oferi cea mai bună experiență de navigare posibilă. Dacă continuați să utilizați acest site fără a modifica setările cookie-urilor sau dați clic pe "Acceptați" mai jos, atunci sunteți de acord cu acest lucru.

Close